In timpul cursurilor, majoritatea instructorilor sfatuiesc scafandrii sa evite scufundarile la adancimi mai mari de 39 metri. Initial, limitarile de adancime au fost stabilite de catre marina militara americana din cauza echipamentului de la acea vreme, a restrictiilor impuse din pricina timpului scurt la adancimi mari. Chiar daca 40 metri este adancimea maxima pentru scafandri recreationali, numarul celor care se scufunda mai adanc, ocazional sau frecvent, este intr-o continua crestere.
Progresul tehnologiei si aparitia computerelor din ce in ce mai performante a incurajat aceasta crestere. Scufundarile cu computer simplifica mult planificarea, timpul de nedecompresie este mai mare, iar disponibilitatea crescuta a modelelor care pot fi setate pe mai multe mixuri de gaze incurajeaza scafandrii sa se aventureze din ce in ce mai adanc.
Scufundarile de adancime necesita un bagaj vast de cunostinte, experienta, disciplina si pregatirea adecvata a echipamentului, deoarece creste riscul aparitiei pericolelor potentiale. Scufundarile la adancimi mari implica urmatoarele aspecte:
-    potential crescut pentru anumite probleme
-    consecinte mai serioase in cazul aparitiei unei probleme
-    efectele fiziologice ale scufundarilor la adancimi mari raman inca in mare masura necunoscute
De cele mai multe ori, in rapoartele accidentelor de scufundari pierderea cunostintei sub apa este asociata cu scufundarile de adancime. Printre factorii care pot cauza pierderea cunostintei sub apa amintim:
-    nivelul crescut al dioxidului de carbon in sange (hipercapnie)
-    intoxicarea cu oxigen
-    narcoza
-    boala decompresiei
Toti acesti factori sunt amplificati cu cat adancimea este mai mare, iar pierderea cunostintei poate surveni din combinatia oricaror factori fizici si psihici.
Desi organismul nostru se adapteaza la efectele narcozei prin expunerea repetata la adancime, aceasta poate lua prin surprindere scafandrul care poate fi coplesit de efectele ei. Adanacimea la care apare narcoza difera de la persoana la persoana si de obicei dispare imediat ce scafandrul urca 1-2 metri. Expunerea prelungita la o anumita adancime favorizeaza oboseala, stresul, iar narcoza poate aparea chiar daca scafandrul nu a coborat mai jos. Scafandrii care au avut o problema la adancimi mai mari de 40 metri (scufundandu-se cu aer) stiu cat de greu este sa reactionezi rapid si in mod corespunzator. Aceasta se intampla din cauza efectului narcozei de a paraliza judecata si de a face reactiile aproape imposibile. Niveluri extrem de ridicate de stres se pot precipita instantaneu, iar in cazul in care nu este controlat, apare panica si poate surveni un accident. Narcoza poate fi cauza directa a inconstientei la adâncimi peste 60 metri si poate fi redusa prin utilizarea anumitor amestecuri de gaze. Cu toate acestea, acest lucru implica echipament adecvat, pregatire si instruire, deoarece sunt introduse noi pericole potentiale.

Dioxidul de carbon actioneaza ca un stimulent respirator si poate provoca criza sistemului nervos central (SNC). Efectul depinde de nivelul de dioxid de carbon din sange. Scufundarile de adancime produc cresterea nivelurilor de dioxid de carbon din sange din mai multe motive, printre care se numara:
-    rezistenta la respiratie cauzata de respirarea unui gaz mai dens prin detentor la o presiune ambientala mai mare;
-    reducerea eficientei ventilatiei datorita densitatii crescute a gazului raspirat;
-    transport redus, si, prin urmare, eliminarea de dioxidului de carbon.

Hipercapnia creste riscul aparitiei narcozei si intoxicarii cu oxigen. In plus, acesta poate favorizeaza pierderea de caldura, modifica ritmul cardiac si predispune la decompresie. In cazul in care nivelul de dioxid de carbon devine prea mare (se poate intampla in timpul scufundarii de adancime) - in special in cazul in care un scafandru este foarte nelinistit si/sau obosit – isi poate pierde cunostinta fara avertisment. Anumiti scafandri sunt mai sensibili la hipercapnie severa si, prin urmare, sunt mult mai expusi riscului.

Atunci cand un scafandru respira oxigen la o presiune partiala mai mare decat aproximativ 1,5 atmosfere (ATA), acesta poate exercita rapid un efect toxic asupra creierului. Intoxicarea cu oxigen este un factor de limitare si un pericol real la scufundarile de adancime, deoarece aceasta poate provoca convulsii si/sau inconstienta de obicei fara avertizare. Probabilitatea aparitiei intoxicarii cu oxigen creste o data cu  timpul de expunere, imersia in apa rece, efortul depus. Adancimea si momentul aparitiei pot varia foarte mult intre persoane si de la scufundare la scufundare.

In timpul unei scufundari de adancime cu aer, in organism se pot forma bule de azot substantiale, in timpul urcarii sau dupa, daca scafandrul nu a facut urcarea incet, controlat. Bulele intra in circulatia arteriala si pot cauza probleme neurologice si chiar pierderea cunostintei la urcare.

Diverse date indica faptul ca scufundarile de adnacime sunt asociate cu un risc substantial crescut de boala de decompresie. Acest risc pare sa creasca la adâncimi de peste aproximativ 24m. In plus, folosind un computer la scufundarile de adancime cu aer pare sa creasca riscul din cauza timpului de scufundare permis mai mare si lipsa de fiabilitate crescuta a algoritmilor la adâncime. Scafandri au adoptat utilizarea de amestecuri de gaze diferite, in credinta ca se va reduce riscul de boala de decompresie. Cu toate acestea, centrele de recompresie trateaza in continuare un numar semnificativ de astfel de cazuri.

Anumite studii sugereaza ca microbule sunt adesea prezente dupa scufundari, in special dupa scufundarile de adâncime, mai ales daca ascensiunea nu a fost facuta in mod corespunzator, dar, chiar si dupa ascensiunile in conditii de siguranta. Unii specialisti in medicina hiperbara se tem ca microbule, desi asimptomatice, pot provoca deteriorari neurologice. Cu toate acestea, pâna in prezent, nu exista dovezi care sa certifice acest lucru.
La scufundarile de adâncime probabilitatea unei situatii de urgenta in care sa aveti nevoie de aer este mai mare. Cresterea presiunii ambientale inconjuratoare  duce la  consum de aer crescut. In plus, narcoza poate impiedica capacitatea unui scafandru de a monitoriza si gestiona in mod corespunzator rezerva de aer. In ciuda imbunatatirilor si performantei superioare a echipamentului de scufundare modern, apar defectiuni. Scafandrii care prefera scufundarile adanci, ar trebui sa se asigure ca au pentru orice eventualitate rezerva la anumite piese esentiale de echipamente, inclusiv o sursa de aer independenta si adecvata.

Vesta  compensare poate deveni, uneori, un factor critic pentru scufundarile de adancime, mai ales in apa rece unde izolatia este absolut necesara. Cu exceptia cazului in care compresia costumului de de expunere este compensata in mod adecvat prin inflarea vestei sau inflarea costum uscat, un scafandru poate deveni foarte negativ la adâncime.
Scafandrii care merg la epave pot prefera uneori, sa fie supralestati, dar problemele se pot dezvolta in cazul in care rezerva de aer este scazuta si scafandrul trebuie ajunga la suprafata.
Diverse experimente au demonstrat ca, atunci cand presiunea din cilindru este scazuta, uneori este imposibil sa se umfle vesta (sau costumul uscat), la adâncimi ce se apropie de 40 metri, in special in timp ce respirati simultan din detentor. Aceasta problema ar putea fi marita la adâncimi si mai mari. Pentru un scafandru cu flotabilitate negativa si avnad putin aer poate fi dificil, sau chiar imposibil, sa urce fara a arunca centura de lestare. In cazul in care centura de lestare este abandonata, este putin probabil ca scafandrul va ajunge la linia de decompresie pentru a obtine niste aer suplimentar si a efectua opririle necesare.

Unii scafandri merg la adâncimi de peste 50 metri cu aer, cu toate ca in ultimii ani, amestecuri de gaze, cum ar fi heliox si trimix au devenit mult mai frecvent utilizate pentru scufundari foarte adânci deoarece acestea sunt mai putin narcotice. Acesti scafandri sunt de multe ori, dar nu intotdeauna, familiarizati cu riscurile considerabile la care se expun si alege sa-si impinga pentru limitele pentru propriile motive. Astfel de scafandri sunt, de obicei, bine echipati si bine pregatiti pentru scufundari. Cei mai multi reusesc sa se scufunde la aceste adâncimi fara probleme aparent, cei mai putin norocosi se pot alege cu un handicap permanent, iar altii nu se mai intorc de la scufundare.

Pe de alta parte, exista scafandri care merg  ocazional la o scufundari de adancime. Aceste scafandri au in general mai putina experienta, sunt in excursie se scufunda intr-un grup si sunt atrasi in scufundari mai adânci decât fac in mod normal, din cauza atmosferei de vacanta mai relaxata si pentru ca "toata lumea o face." De aceea, ei nu sunt suficient de instruiti, pregatiti mental si echipati corespunzator pentru a face fata unei  probleme care ar putea sa apara la o scufundare profunda.

Devine evident faptul ca nu exista nici o limita de adâncime in conditii de siguranta care se aplica la toti scafandrii tot timpul. Capacitatea unui scafandru de a face fata la adâncime depinde de o serie de factori foarte variabili. Adâncimea impreuna cu efectele presiunii ridicate ale nivelelor de dioxid de carbon, azot, oxigen, impreuna cu privarea senzoriala si stresul asociat scufundarilor, provoaca reactii care nu sunt intotdeauna previzibile. O scufundare la 8 metri in apa rece, murdara poate fi mult mai periculoasa decat o scufundare la o adâncime de doua ori mai mare in apa calda, limpede. Factori cum ar fi temperatura apei, vizibilitatea, precum si experienta,  pregatire scafandrului afecteaza foarte mult confortul unui scafandru si siguranta, mai mult decât adâncimea in sine.

Scafandrii din locatii izolate trebuie sa fie, de asemenea, constienti de complicatii asociate cu evacuarea medicala. Acestea pot include intârzieri semnificative, din cauza lipsei de disponibilitate a unei aeronave si/sau a unei echipe medicale, distantele implicate, precum si accesibilitatea locatiilor in intuneric sau in conditii meteorologice nefavorabile. Intârzierile au impact asupra eficacitatii tratamentului de recompresie si influenteaza recuperarea pacientului

In plus, o data ce scafandrul a fost evacuata si/sau tratate pentru decompresie, va fi sfatuit sa evite zborul cu avionul sau sa conduca la altitudine intre trei zile si sase saptamâni de la tratament pentru a evita reaparitia simptomelor. Acest lucru poate afecteaza cu siguranta planurile de calatorie si angajamentele de munca ale scafandrului.

La fel ca multe lucruri in viata, fiecare trebuie sa puna in balanta riscurile si beneficiile inainte de a lua o decizie. Cu toate acestea, este esential ca fiecare sa inteleaga si sa aprecieze corect riscurile.